Întâlnesc destul de frecvent oameni care îmi povestesc despre sentimentul de „acasă” pe care l-au trăit spontan și neaşteptat în diverse colţuri ale lumii. Sentimentul acesta este mereu însoţit de un mix de emoţii, de la bucurie până la teamă profundă. Sunt oameni care ajunşi într-un anumit loc cunosc detalii pe care este cel puţin aproape imposibil să le fi aflat dinainte dintr-o sursă „logică”.
Am trăit şi eu acest sentiment și înţeleg bine aceste istorisiri.
Miruna este o tânără absolut încântătoare. Participase la câteva dintre workshopurile mele înainte de această experiență, astfel încât era deja obișnuită cu procesul.
Parcă o văd și acum pe fotoliul din cabinetul meu cum îmi povestea despre faptul că, întâmplător, a ajuns în legătură cu o parte din cultura iraniană. Aceasta întâlnire i-a stârnit curiozitatea și a început să citească râuri despre acest popor și cultura sa. Pe măsură ce afla diverse informații, putea observa că acestea trezeau ceva special în interiorul ei. A început să simtă o atracție speciala în special pentru Zoroastianism (prima religie monoteistă cunoscută în istorie). Lucrurile au urmat firesc: a descoperit „din întâmplare” un curs de limba persană și, într-un timp relativ scurt, a plecat să viziteze acele locuri.
Prima parte a excursiei, spunea ea, a fost liniștită, fără nimic special. Lucrurile s-au schimbat atunci când a ajuns în Yazd, locul în care sunt zoroastrieni. Gândul „eu am mai fost aici” a devenit puternic. Intensitatea emoțională a atins pentru ea cote mari, în special la Turnurile Tăcerii. Ceea ce a experimentat acolo era un cumul de emoții pe care parcă nu le recunoștea, dar care o copleșeau. Totuși, împreună cu acestea venea și un sentiment de întoarcere acasă și de potolire a unui dor.
După ce s-a întors în România mi-a scris dorindu-și să afle mai multe despre ceea ce a trăit acolo și legătura ei cu acel loc.
În regresie ne-am întors cu ușurință în acel loc, la Turnuri. De data aceasta însă, corpul în care se afla era cel al unui bărbat în vârstă. Asista la ceremonia morții unei rude și mi-a descris acest ritual. Era mai multă lume în jur. Și-ar fi dorit să fie singur, să poată să-și plângă durerea în liniște. În acel moment și-a promis lui însuși că va reveni în acel loc, singur.
Ne-am întors mai în spate în timp, din dorința de a afla toată povestea acelei vieți.
Și-a amintit momente foarte frumoase din tinerețe precum căsătoria cu o femeie pe care a iubit-o și nașterea fiului său. A descoperit că fusese un fel de preot (a spus Miruna) care împlinea diverse ritualuri. Simțea că era iubit de către oamenii de acolo.
A descoperit că în acea viață alesese să îndeplinească ceea ce simțea ca fiind datoria morală, uneori în detrimentul relațiilor și a familiei.
A părăsit respectiva viață la scurt timp după primul moment pe care l-am vizitat în regresie, neapucând să-și împlinească promisiunea de a se întoarce acolo, ca să fie singur. A plecat din acea experiență cu tristețe, regret și dor.
În partea de transformare a putut să reîntâlnească oameni dragi din viața trecută și să încheie lucrurile în mod armonios cu ei. Am eliberat sentimentele de vibrație joasă pe care le-a purtat cu ea atât de multa vreme. A ales să păstreze liniștea sufletească și să primească lecția acelei vieți: a fi prezent complet, fără a aștepta nimic în schimb.
Dacă ți-a plăcut acest articol sau simți că ți-a adus o nouă perspectivă, te invit să îl distribui și prietenilor tăi.
Îți trimit lumină și iubire,
Ruxandra
