De ce regresii în vieți anterioare?

De ce regresii în vieți anterioare?
Se întâmplă frecvent să primesc întrebări de tipul: „De ce ai ales să faci regresii în vieți anterioare? De unde și de când?”
Aveam cam 3-4 ani când am început să experimentez niște „amintiri” ciudate. Era o scenă care îmi era mereu prezentă în minte așa cum îmi erau prezente jocurile pe care le jucasem o zi în urmă.
Asta este ceea ce știam să interpretez atunci (evident cu un vocabular și o cursivitate net inferioare): eram într-un loc în care nu era iarbă ci doar pământ uscat, de jur împrejur erau diverse movile de pământ și în fața lor niște gropi mari: era un fum gros care nu mă lăsa să văd la mare distanță și un zgomot teribil; simțeam gustul de pământ în gură și mi-era greu să respir. Eram eu, dar nu eram eu. Aveam niște haine verzi foarte murdare, eram mare și eram bărbat. Mă aflam într-una din gropile acelea mari, singură. La un moment dat am simțit ca o lovitură în tâmplă și o senzație de căldură a început să mi se răspândească în tot corpul. Un sentiment de liniște, pace și protecție, ca o îmbrățișare, m-a cuprins iar apoi scena s-a stins.
De ce regresii în vieți anterioare?
Am încercat să le vorbesc părinților mei despre asta, dar era dificil căci nu aveam cuvinte să le explic. În limba mea le-am transmis ceva, dar m-au ignorat, căci nu înțelegeau. Totuși această secvență se derula în mintea mea periodic și, pe măsură ce vocabularul mi se dezvolta, reveneam și eu la ai mei în încercarea de a le povesti. Degeaba. Cu siguranță, oricât de mult ar fi vrut, era imposibil pentru ei să înțeleagă și să îmi explice experiența mea.
Cu trecerea timpului am început să asociez cuvinte și simboluri. Am identificat scena cu o scenă de război, acea atingere în tâmplă ca fiind un glonț și momentul de pace cu moartea. Deja trecuse mult timp și crescusem suficient de mare încât toate astea să poată fi puse pe seama televizorului.
Ruxandra Bulzan
A urmat o vreme în care am ales să cred că era doar o prostie. Era imaginația unui copil provocată de vreun stimul exterior. Și totuși, de ce o simțeam atât de puternic? De ce simțeam gustul de pământ în gură ori de câte ori o rememoram, de unde puteam eu inventa care este sentimentul de moarte? În plus, știam că acea amintire o avusesem cu mulți ani înainte de apariția în România a televiziunilor comerciale care furnizau asemenea filme.
Erau perioade când acea amintire se activa și apoi erau perioade de ani când uităm cu desăvârșire de ea. Oricum nu știam ce să fac cu ea… Au trebuit să treacă vreo 25 de ani de la momentul apariției ei până la momentul când am înțeles-o.
În articolul Constientizare si vindecare îți spun cum și când acea amintire s-a elucidat.
Dacă ți-a plăcut acest articol sau simți că ți-a adus o nouă perspectivă, te invit să îl distribui și prietenilor tăi.
Îți trimit lumină și iubire,
Ruxandra